NU EȘTI SINGUR
Sunt case rămase în urmă, cu hârtii îngălbenite de vreme și povești neterminate. Sunt oameni care ani de zile amână un drum la notar, pentru că nu știu de unde să înceapă, sau pentru că nimeni nu le-a spus că se poate și altfel. Și sunt ghiozdane goale, în case unde banii ajung greu până la sfârșitul lunii — copii care pornesc la școală cu un caiet împrumutat, pentru că părinții aleg mereu altceva înaintea lor.
De aceea, CAMERA NOTARILOR PUBLICI CONSTANȚA, vine în întâmpinarea celor din localitățile rurale — printr-o campanie complet gratuită, dedicată deopotrivă oamenilor din comunitate și copiilor lor.
Astfel, în data de 19 septembrie, de la ora 10:00, caravana notarilor ajunge în localitățile Băraganu, Chirnogeni, Adamclisi și Dobromir, din județul Constanța, precum și Peceneaga și Nalbant, din județul Tulcea, unde vor oferi consultații gratuite, fără programare, despre moșteniri rămase nedezbătute, acte de proprietate, cadastru sau orice altă problemă legată de casă și de pământul familiei.
Și tot atunci, ASOCIAȚIA NOTARILOR PONTUS EUXINUS, oferă copiilor școlari la început de drum din aceste comunități ghiozdane complet echipate, pentru a înceape anul școlar așa cum se cuvine.